O poveste cu tâlc: Un mort a omorât doi și doi au omorât doisprezece

Îți propun astăzi o incursiune în lumea basmelor românești cu ajutorul unui basm cules de Dumitru Stăncescu în volumul Sur-Vultur, o poveste stranie despre un tată și fiul său, un cal mort, doi vulturi morți, 12 hoți morți, prințesa și Împăratul Galben și o ghicitoare.

Secvența 1 – Când pleci la drum și-ți moare calul

„Cic-a fost, măre, într-o vreme, dar demult de tot….”, așa începe călătoria noastră.

Basmul începe cu un țăran înstărit, care „alt ajutor n-avea decât un fecior, ș-ăla harnic tot ca el”. Toate bune și frumoase până când „ajunse vremea de începu a-i mirosi băiatului a catrință”, altfel spus băiatul începe să fie interesat de fete sau de căsătorie. În plan intrapsihic, această este o Chemare către relație și transformare… o chemare naturală „așa a lăsat Dumnezeu”.

Băiatul îi spune tatălui că vrea să se căsătorească cu fata Împăratului Galben. Împăratul acesta promisese că o va da de soție celui care îi va spune o ghicitoare pe care ea să nu o poată dezlega (cine nu reușea, era omorât).

Cum primește tatăl vestea? „Se căzni tat-său să-i scoață nebunia din cap, dar n-o nimeri; dacă văzu că alt chip nu e îl lăsă; îi dădu un cal de călărie și-i spuse și câteva ghicitori grele, că știa multe, și băiatul plecă”.

Băiatul porni la drum într-o dimineață și pe la prânz ajunse la un izvor unde-și dădu calul la apă și „n-apucă bietul dobitoc să se sature și se întinse odată și căzu țeapăn”.

Până aici avem povestea.

Dar basmele nu sunt doar povești.

Hai să vedem ce se întâmplă în plan psihologic.

În primul rând, reținem că femininul lipsește cu desăvârșire din viața celor doi – nu e nicio soție, nu e nicio mamă.

Urmează apoi Chemarea – dacă ai citit ce am scris despre basmul Călugăraș, își amintești că și acolo apare o Chemare, un vis. Chemarea aceasta este un semn că procesul de individuare trebui să înceapă, altfel spus tânărul trebuie să părăsească câmpul psihic al tatălui pentru a descoperi propria cale. Aflăm curând că această Chemare are legătură cu remedierea problemei inițiale, tânărul dorind să se însoare cu fata împăratului, adică tânărul nostru caută completitudinea, femininul care lipsește complet din peisaj.

Plecarea creează anxietate.

Noul creează anxietate.

Vedem imediat cum trăiește tatăl această chemare: argumentează pro-respingerea Chemării, dar fiul știe că drumul trebuie parcurs. Tatăl dă impresia că ar fi binevoitor (îi dă calul și îi spune câteva ghicitori), dar sabotează parcursul tânărului, otrăvind calul.

Simbolic, calul reprezintă instinctul.

Energia vitală.

Forța de mișcare.

Faptul că tatăl (ca simbol al patriarhatului, care exclude femininul) otrăvește calul, vorbește despre o rezistență inconștientă a vechii ordini care nu se vrea schimbată. În plan intrapsihic, acest lucru sugerează că ceea ce am interiorizat din vechea ordine – autoritate, reguli, modele familiale – poate deveni, uneori, un sabotor inconștient al propriei noastre creșteri.

Cum ar arăta acest sabotaj:

• Într-un context profesional, dacă te-ai gândi să-ți schimbi job-ul ar putea să apară o voce care să te facă să ai dubii (Nu e sigur/Trebuie să ai un serviciu stabil/Nu da cioara din mână pe vrabia de pe gard/Nu poți trăi din asta etc.).
• Nevoia naturală a bărbatului de a se conecta emoțional, pentru o viață mai autentică, ar putea fi barată de mesaje cum ar fi „Bărbații nu plâng niciodată/Nu ai voie să fii slab/Ține totul în tine”… astfel vechea ordine sabotează energia instinctuală.

Așadar, inițierea în noua etapă este realizată prin trădare (din partea tatălui) și pierdere (a calului, a unui element care a fost util până la un punct, dar care acum nu mai are sens sau nu așa cum era în mod tradițional).

Care ar fi mesajul central al secvenței?

Uneori plecăm la drum cu entuziasm, iar exact ce ne susține se prăbușește.

Ți s-a întâmplat vreodată să începi ceva important și „să-ți moară calul pe drum?

Ce ai făcut atunci?

Secvența 2. Un mort a omorât doi

În secvența anterioară, povestea s-a terminat în punctul în care calul se adapă și moare. Simt că e nevoie să ne uităm un pic la acest simbol, apa.

În multe tradiții, apa simbolizează inconștientul.

Pentru Jung, apa este și imaginea vitalității psihice și a mamei.

Pentru Marie-Louise von Franz, apa este și adâncul unde se află comoara sufletului.

În cosmologia indiană, este elementul primordial din care se naște viața.

În Psalmii capitolul 124, apa are valențe negative.

În fața morții calului, băiatul se retrage „la umbra unui tufan bătrân”. Mănâncă din merinde și încearcă să proceseze șocul. Se întoarce de trei ori spre cal, parcă nevenindu-i să creadă că a murit.

Copacul bătrân este un simbol important în basme și este asociat cu trecutul și tradiția, cu înțelepciunea timpului, un Axis Mundi. Adesea, apare ca loc de pauză și de reorganizare a psihicului. În psihologia jungiană, un copac vechi poate simboliza chiar Sinele – centrul profund al psihicului.

Eroul se oprește aici pentru că transformările psihice nu se produc brusc.

Ele cresc încet, organic, strat peste strat.

Dar liniștea nu durează mult.

Când se uită din nou la cal, vede doi vulturi coborând asupra lui și începând să se hrănească, apoi cad secerate.

Cum interpretăm moartea vulturilor?

Vulturii, păsări solare și regale, asociate cu înălțimea și spiritul, dar și cu tatăl sau cu Animus, sunt și ei contaminați. Așadar, sunt neadecvați momentului în care este și spre care se îndreaptă tânărul, așa că trebuie și ei să moară (ceva ce se înfruptă din ceva mort, nu poate face altfel).

Spiritul însuși poate fi otrăvit de o bază instinctuală distorsionată (calul).

Cele două morți consecutive, îl pun pe tânăr în fața unei realități dureroase: „Tat-su văzând că nu-l poate îndupleca să rămâie, îi otrăvise calul ca să-i moară pe drum și să n-aibă el cum se duce la Împăratul Galben, că de întârzia din ziua când zisese pristavu degeaba se mai ducea. ”

Ce face tânărul nostru după aceste două momente marcate de moarte? Decide să taie capetele și ghearele vulturilor, să-i jumulească și să-i ia cu el mai departe în călătorie. Cum am putea interpreta gestul său? Oare de ce duce moartea mai departe? El nu respinge ceva ce nu-i place, nu îngroapă și refuză să se uite, ci o ia cu el (o integrează) pentru potențialitatea pe care o poartă în sine (nu se știe când acel ceva poate fi util).

Ce vedem aici e o primă fază a transformării: moartea unei structuri psihice produce o reacție în lanț.. Calul mort reprezintă ceva vechi, trecutul, „moștenirea de la tată/patriarhat”, în timp ce vulturii sunt forțe din văzduh, spirituale, dar și prădătoare. Dar ce e otrăvit, nu poate să genereze decât moarte.

Secvența 3: Doi au omorât doisprezece

Am văzut că tânărul și-a urmat Chemarea și că a încercat să se descurce, deși tatăl i-a cam pus piedici. Până acum a rămas fără cal, au murit și doi vulturi, iar eroul a decis să-i ia cu el.

În această secvență, tânărul ajunge într-o pădure (asociată tot cu inconștientul; recipientul necunoscutului și al enigmaticului – „pădurea adăpostește aventurile vieții și aventurile sufletului cu abisul său de forțe și imagini”, Zimmer Merlin as wise old man) și vede o flacără mare.

E seară și vede un grup de hoți, cu iatagane și pistoale la brâu.

A vrut tânărul nostru să facă cale întoarsă, dar prea târziu, hoții îl invită să poposească alături de ei.

Frica se instalează: „n-o să fie bine cu mine…. prea-și șoptesc… prea..”

Hoții îl invită să se înfrupte din vițelul pe care tocmai ce-l frigeau și îl ademenesc și cu o dușcă de rachiu.

De undeva ii vine ideea să-i cinstească cu „doi curcani”.

Hoții lacomi se ospătară din ofrandă și pe rând picară într-un somn profund „cât să tragi o brazdă cu plugul, crăpară toți doisprezece”.

În această secvență avem o întâlnire cu Umbra, un alt concept jungian fundamental și o „poposire” absolut necesară pe drumul întregirii.

Avem aici o Umbră colectivă (grupul de hoți), cu forțe instinctuale haotice și cu impulsuri distructive.

Dar care-i treaba cu Umbra?

Umbra face parte din om.

Omul, care nu este în întregime bun, nu este un om rău.

A-ți accepta doar o singură latură, duce la idealizare și, astfel la îndepărtare de tine, adică vei deveni nereal și nerealist.

Pentru Jung, „deși per definitionem o figură negativă, [umbra] are deseori trăsături sau relații pozitive.”

Integrând ceea ce am trimis în întuneric, obținem un mai mare acces la diferite aspecte care aparțin personalității noastre.

Integrarea umbrei nu înseamnă trăire neînfrânată a acestor aspecte, ci aplicarea principiului responsabilității:

acceptăm aspectul de umbră și în cel mai bun caz îl corectăm.

Umbra nu conține doar aspecte negative (zgârcenie, invidie, posesivitate, plăceri senzuale, egoism, docilitate, vechi tipare comportamentale etc.), reprimate, aici găsim și spațiul resurselor, potențialurilor, al talentelor nedezvoltate, ale unor atribute care nu s-au dezvoltat pentru că au fost respinse de genitori sau societate sau nu au fost văzute și valorificate.

Așadar, în întunericul pădurii, al serii și al Umbrei,

teama îl împinge pe erou să găsească o soluție care sa-l salveze.

Și el o găsește: vulturii otrăviți sunt prezentați drept curcani.

Dacă confruntarea cu hoții ar fi fost directă, rezultatul, cu siguranță, nu ar fi fost pozitiv pentru eroul nostru.

Ce e mort poate deveni agent transformator,

iar prin șiretenie – oferirea vulturilor otrăviți – tânărul reușește să scape de un pericol mai mare.

Crezi că ai avut vreodată o astfel de întâlnire cu propria ta Umbră?

Un moment în care ceva ce te speria sau te incomoda a devenit, în cele din urmă, o resursă?

Ți s-a întâmplat vreodată ca ceea ce ai văzut ca eșec, mai târziu să se dovedească că într-un fel te-a salvat? Ai avut și tu vulturii tăi?

După această întâlnire cu Umbra, eroul își continuă călătoria.

Dar adevărata încercare abia la curtea Împăratului Galben îl așteaptă.

Acolo va trebui să răspundă la o ghicitoare.

Și, de ghicitoarea aceasta, viața sa atârnă.

Secvența 4: Un băiat, o ghicitoare, o prințesă pusă în dificultate

Cu toate piedicile de pe drum,

„cum făcu, cum drese,

se puse luntre și punte și

ajunse taman la vreme” la palatul Împăratului Galben.

Să ne uităm un pic la drumul parcurs:

Știm că tânărul nostru este fiul unui țăran înstărit, adică este un om obișnuit.

Într-o lectură psihologică, am putea spune că Eul nu este încă „încoronat”,

valoarea sa nu este încă recunoscută.

Este doar o potențialitate.

Chemarea îl trimite către tărâmul Împăratului Galben.

În alchimie, galbenul (citrinitas = îngălbenirea) anunță apropierea aurului,

ceea în plan psihic înseamnă că o nouă formă superioară de conștiință apare.

Adevărata noblețe este accesibilă oricui e dispus să treacă prin acest proces de transformare interioară.

Împăratul îl avertizează că fata e șireată,

adică este în poziție de putere intelectuală și ca dovadă vedem lejeritatea cu care dezleagă ghicitorile celor veniți înaintea ei.

Prințesa îl observă pe băiat.

Numele său apare pentru prima dată în basm: Făt-Frumos.

Călătoria întreprinsă l-a făcut să treacă de la anonimitate (un fecior/flăcăul) la o individualitate.

Prințesa îi cere să-și spună ghicitoarea.

Ghicitoarea tânărului sună așa: Unu omoară doi și doi omoară doisprezece.

Pentu ceilalți sensul ghicitorii este de nedescifrat, iar el știe valoarea ei și ce îi va aduce („că n-ăi sta tot fată mare cât lumea, și-a venit rândul să te măriți și dumneata”).

Fata cere răgaz peste noapte ca s-o descifreze,

dar a doua zi admite că poate înțelege sensul ascuns al ghicitorii.

Flăcăul cade în genunchi, sărută mâna fetei, fata „uită și de rușine și tot și țoc! mi ți-l sărută”.

Împăratul îi cere lui Făt-Frumos să spună care e sensul ghicitorii, iar acesta face un rezumat al călătoriei sale și al basmului nostru.

Astfel, vedem că această ghicitoare este o sinteză a unei experiențe de viață pe care prințesa chiar nu are cum să o descifreze.

„Eșecul” prințesei nu e de natură intelectuală, ci e consecința faptului că ea nu a parcurs acea coborâre.

Cunoașterea sensului îi aparține băiatului pentru că el e cel care a făcut călătoria, care s-a întâlnit cu provocările, cu umbrele și a învățat ceva.

Atunci când prințesa admite că nu poate înțelege sensul ascuns al ghicitorii

se întâmplă o inversare a puterii: conștiința feminină superioară recunoaște maturizarea principiului masculin.

Mesajul central al secțiunii ar fi:

A putea formula ceea ce ai trăit, e semn de maturitate.

Căsătoria care urmează nu este romantică.

Este simbolică.

Este unirea unei conștiințe care a traversat umbra cu un principiu feminin superior.

Suntem datori să răspundem afirmativ chemării și să ne avântăm în călătorie.

S-ar putea să nu fie primită chiar cu așa mare deschidere, vedem ce face tatăl,

dar a merge pe drumul tău înspre ce ai tu nevoie să devii e o datorie sacră,

transformatoare,

necesară pentru a atinge întregul.

Ce experiențe din viața ta au devenit, în timp, o formă de cunoaștere pe care nu o poți explica decât prin faptul că ai trecut prin ele?

 

În basme, ghicitorile nu sunt simple jocuri de inteligență.

Sunt forme condensate ale unei experiențe trăite.

Iar cel care a parcurs călătoria până la final, este singurul care poate spune povestea până la capăt.

 

Îți mulțumesc că m-ai însoțit în această călătorie prin basm.

Poate că, undeva printre simboluri, umbre și ghicitori, ai regăsit și câte ceva din propria ta poveste.