„Pentru ca bărbații să se simtă împuterniciți, pentru o reconciliere cu identitatea proprie și a gestiona onest relațiile cu soțiile, copiii și cerințele profesionale, trebuie să își vindece tatăl rănit, o versiune tristă și rănită a noastră care simte că nu este iubit și nu este de iubit (Osherson, 1975, p 14 in Javurek, 1987, p 8). 

 

Mitul lui Cronos (Saturn)

Masculinul poate fi analizat raportat la mitologie, aceasta oferind poate cele mai bune alegorii și metafore pentru o bună înțelegere a acestuia.

Am pornit în elaborarea acestui articol de la cartea „În umbra lui Saturn” a lui James Hollis. Cartea explorează complexitatea unui masculin care se regăsește împovărat și influențat de o forță puternică și posibil distructivă. Această forță este atât externă, părintele sau mentorul autoritar, cât și internă, reprezentând propriile gânduri negative sau insecurități ale noastre ca bărbați. Influența este apăsătoare și afectează pe termen lung, patologic aproape, împiedicând dezvoltarea sau fericirea eroului.

Fiecare bărbat este dator să răspundă afirmativ Chemării spre maturitate, o călătorie în care eroul se conectează cu profunzimea ființei umane și-și atinge completitudinea.

Dar cine este Cronos?

Cronos (kr’nus) sau Saturn (în mitologia romană) este un Titan și cel mai tânăr fiu al lui Gaia și Uranus, care și-a castrat tatăl și a devenit zeul principal. Este soț al Rheei și tatăl a șase dintre zeii olimpieni (Hestia, Demeter, Hera, Hades, Poseidon, Zeus) pe care i-a înghițit (pe primii cinci când s-au născut). El a fost la rândul său învins de cel mai tânăr fiu al său, Zeus.

Povestea lui Cronos începe cu Gaia și Uranus, părinți ai celor doisprezece titani, forțe primordiale ale naturii venerate în Grecia antică. Potrivit genealogiei zeilor descrisă de Hesiod, titanii au fost prima dinastie conducătoare, părinții și bunicii olimpienilor. Uranus, prima figură patriarhală din mitologia greacă, a devenit resentimentar față de fertilitatea Gaiei și i-a ascuns copiii în corpul ei, cauzându-i multă suferință.

Gaia a cerut ajutorul titanilor, iar Cronos, singurul care a răspuns, și-a castrat tatăl cu o seceră oferită de Gaia, devenind cel mai puternic zeu masculin. Cronos și frații săi, titanii, au condus apoi universul și au creat noi zeități. Cronos s-a căsătorit cu sora sa, Rhea, și au avut împreună prima generație de olimpieni: Hestia, Demetra, Hera, Hades, Poseidon și Zeus. Temându-se că va fi răsturnat de unul dintre fiii săi, Cronos a înghițit fiecare copil imediat după naștere. Rhea, însărcinată din nou, a cerut ajutorul Gaiei și al lui Uranus pentru a salva ultimul ei copil, Zeus. Ea l-a păcălit pe Cronos să înghită o piatră în loc de copil. Zeus a fost crescut în secret, iar la maturitate, cu ajutorul zeiței Metis, l-a forțat pe Cronos să regurgiteze frații olimpici și i-a răsturnat pe titani. Această violență ciclică a continuat pe parcursul a trei generații.

Uranus și Cronos au încercat să suprime sau să consume potențialul copiilor lor pentru a preveni amenințările la adresa autorității lor. Metaforic, acest comportament reflectă încercarea de a controla autonomia și creșterea copiilor, limitându-le experiențele și influențele externe. Efortul nereușit al lui Laios de a-și ucide fiul Oedip reflectă acest model mitologic al taților care se tem de fiii lor, anticipând că aceștia le vor repeta propriile acțiuni violente. Aceste dinamici sunt interpretate în psihologia jungiană ca proiecții ale propriei umbre asupra celorlalți. Un copil tratat astfel va crede că merită abuzul, suferind atât din cauza maltratării, cât și din asumarea vinei.

 

Uranus, Cronos și Zeus ca simboluri ale umbrei paterne

Cronos, ca simbol, evidențiază complexitatea arhetipului tatălui și modul în care o manifestare neechilibrată a umbrei sale poate avea consecințe negative semnificative.

Înțelegerea conceptelor jungiene ale umbrei și arhetipurilor ne poate ajuta să identificăm și să abordăm modelele disfuncționale de comportament și să promovăm o relație mai sănătoasă cu figura paternă. Conform lui Jung, Umbra este o parte inconștientă a personalității noastre care conține aspecte negative și nedorite, dar și aspecte pozitive și potențialuri. Arhetipul tatălui reprezintă o imagine primordială a autorității, ordinii și legii.

Povestea lui Uranus, Cronos și Zeus, descrisă de Bolen, ilustrează perfect manifestarea Umbrei arhetipului tatălui. Fiecare dintre acești titani a fost caracterizat de paranoia și de dorința de a-și menține puterea cu orice preț. Uranus se temea că o să fie detronat de fiii săi, Cronos l-a castrat și l-a înlăturat de la putere, iar Zeus, la rândul său, l-a detronat pe Cronos.

Acest tipar de comportament reflectă o teamă profundă de a fi depășit și o nevoie nevrotică de control. O astfel de manifestare a umbrei paterne poate avea consecințe negative semnificative, atât pentru individ, cât și pentru cei din jur.

Influența tatălui asupra dezvoltării copilului

Jung a subliniat importanța relației dintre tată și fiu în dezvoltarea personalității copilului. Potrivit lui Samuels (1985), sprijinul emoțional al tatălui este esențial pentru confirmarea identității, detașarea de mamă și formarea relațiilor heterosexuale satisfăcătoare.

Samuels susține că modul în care este perceput tatăl personal este un „produs final care se sprijină pe o substructură arhetipală” și pune accentul pe faptul că arhetipul nu trebuie confundat cu imaginea, arhetipul fiind o structură înnăscută sau moștenită, în timp ce imaginea este influențată de individ și este rezultatul interacțiunii cu o persoană reală. În cazul suprapunerii celor două, principala problemă a copilului este că nu poate stabili o relație umană cu tatăl personal – „gradul de umanizare a imaginii tatălui și ușurința cu care copilul se poate raporta la această imagine depinde de cât de mult a reușit tatăl personal să umanizeze imaginile arhetipale… misiunea tatălui personal în relație cu copiii săi este să evite agățarea de unul dintre polii spectrului, ceea ce duce la pierderea tutor celorlalte poziții”. (Samuels, 1985, p. 23-24)

Identificarea inconștientă cu arhetipul tatălui

Jung a avertizat asupra pericolelor generate de un tată care se identifică inconștient cu arhetipul tatălui. Această identificare excesivă poate duce la o lipsă de conștientizare a propriilor slăbiciuni și la o tendință de a proiecta aspectele negative ale umbrei asupra copilului. Jung afirmă că această identificare pe de-o parte are o influență majoră pentru că este preluată de copil în interiorul său fără nicio prelucrare, dar „provoacă și în copil aceeași inconștiență, astfel încât cedează influențelor din exterior și în același timp nu li se poate opune din interior… cu cât tatăl se identifică mai mult cu arhetipul, cu atât mai inconștienți și iresponsabili, aproape psihotici, vor fi ambii – tatăl și copilul. (Jung, par. 729, apud Samuels, 1985, p. 47)

Arhetipul tatălui: aspecte pozitive și negative

Arhetipul tatălui are atât aspecte pozitive, cât și negative. Pe de o parte, poate activa curajul, forța și hotărârea necesare pentru evoluție. Pe de altă parte, o manifestare neechilibrată a acestui arhetip poate duce la rigiditate morală, autoritarism, obsesii și comportamente distructive.

Relația dintre arhetipul tatălui și cel al mamei

Jung a văzut arhetipul tatălui ca fiind opus arhetipului mamei. Mama reprezintă concretul și nutriția, în timp ce tatăl reprezintă principiul yang, legea, rațiunea și dinamismul. Echilibrul dintre aceste două arhetipuri este esențial pentru o dezvoltare psihologică sănătoasă. Un copil care este tratat ca și cum ar fi rău, respins, abandonat sau abuzat este extrem de vulnerabil la proiecțiile negative ale părinților săi. Părinții care își proiectează propria umbră asupra copilului pot face acest lucru în diverse moduri, cum ar fi:

• Etichetarea copilului ca fiind „rău” sau „problematic”;
• Blamarea copilului pentru problemele lor;
• Pedepsirea severă a copilului;
• Neglijarea emoțională sau fizică a copilului.

Consecințele proiecției umbrei asupra copilului

Proiecția umbrei asupra copilului poate avea consecințe negative. Copilul poate ajunge să internalizeze mesajele negative ale părinților săi și să creadă că este o persoană rea și lipsită de valoare. Acest lucru poate duce la sentimente intense de vinovăție, rușine și stimă de sine scăzută.

Copilul care se simte vinovat pentru că este tratat rău ilustrează perfect consecințele proiecției umbrei. Copilul internalizează mesajele negative ale părinților săi și ajunge să creadă că merită să fie tratat rău. Acest lucru îl face să sufere de două ori: mai întâi de abuzul în sine, și apoi de sentimentul de vinovăție pe care îl simte ca urmare a abuzului.

În concluzie

Prezența acestui tată interior în polul Cronos facilitează un proces de transformare personală care cere introspecție, compasiune, pentru a crea un spațiu sigur în care se poate manifesta polul pozitiv al arhetipului, ceea ce duce la o perspectivă echilibrată. Prin integrarea aspectelor pozitive ale acestui arhetip și prin conectarea cu alte arhetipuri importante, ne putem elibera de influențele negative și ne putem crea o viață mai plină de sens și satisfacție.

Consider că sunt câteva etape necesare pentru ca un copil să depășească complexul tatălui:

• Dezvoltarea compasiunii și acceptării de sine: Recunoașterea propriilor slăbiciuni și imperfecțiuni ne permite să fim mai toleranți cu ceilalți. Găsirea unui echilibru între structură și flexibilitate.
• Conectarea cu Anima, ca feminitate interioară: Cultivarea aspectelor feminine ale personalității, precum intuiția, empatia și creativitatea, ne ajută să echilibrăm influența excesivă a arhetipului patern.
• Căutarea ajutorului profesional: Relația terapeutică, temenos-ul, facilitează conectarea cu polul pozitiv al arhetipului patern și integrarea acestuia, ducând la o redefinire a masculinului interior și a relaționării cu feminitatea interioară și exterioară.

Bibliografie

Bolen, J. S. (1988). Archetypes that shape men’s life. HarperCollins e-books

Hollis, J. (2023). În umbra lui Saturn, Despre rănirea și vindecarea bărbaților. Editura Herald

Javurek, A. J. ( 1987). The experience of reconciliation with father among men at midlife: A Jungian perspective. Institute of Transpersonal Psychology

Samuels, A. (1985). The Father: contemporary jungian perspectives. New York University Press