Basmul – instrument de autocunoaștere

Un instrument tare drag sufletului meu și pe care-l utilizez în cabinet este basmul. Ai putea crede că basmele sunt simple povești pe care le spunem copiilor, dar nu e chiar așa. Ele continuă să vorbească și adultului.

Pentru mine, basmul ar putea fi descris ca un limbaj simbolic al psihicului. Aspectele cu care rezonăm sau pe care le respingem dintr-un basm, cele care ne plac sau ne displac, toate spun ceva despre viața trăită înăuntru… departe de ochii celorlalți.

Nu cuvintele sunt cele mai puternice în basm, ci imaginile, simbolurile, emoțiile.

În esență, fiecare basm vorbește despre:

  o călătorie a unui erou/unei eroine,

 

 o confruntare cu aspectele respinse, reprimate, ignorate, nedezvoltate etc. trebuie scoase din întuneric și umanizate,

 

despre conectarea cu resursele interioare

 

despre sens și întregirea personalității.

 

 O schemă simplificată de interpretare a basmului:

  • Eroul este partea din noi care vrea să crească și să se transforme
  • Vrăjitoarele, monștrii sau balaurii reprezintă fricile, umbrele, emoțiile pe care le evităm
  • Ajutoarele magice ar putea fi intuiția, resursele interioare, ghizii
  • Călătoria este procesul nostru de vindecare, maturizare sau devenire (individuare)

Te invit, cu blândețe, să te așezi pentru câteva momente în spațiul tău interior și să lași să apară în minte un basm care te-a atins în copilărie sau poate unul care te atrage acum, fără să știi exact de ce. Privește-l ca pe un vis al sufletului tău: ce personaje rezonează cu tine? Ce teme îți vorbesc despre propria poveste?

Fiecare basm aduce cu sine o hartă simbolică a psihicului, o cale de înțelegere și transformare. Poate că tocmai acolo, în acel fir de poveste, se află o cheie spre tine – către rănile, resursele și potențialul tău uitat.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *