Analiza personajul Jean Baptiste Morin (Dr Morin)

Une divorce heureux/Un divort fericit, 1975

Jean Rochefort, Andre Dussollier, Daniel Ceccaldi

Regizor: Henning Carlsen

Scurtă descriere a filmului

Medic, moștenitor al unui imperiu din comerț, JB Morin locuiește într-un mic oraș francez, departe de Paris, pe o proprietate impresionantă și cu o pădure în care vânează frecvent. Jean Baptiste, cunoscut în comunitate ca doctorul Morin, găsește pe proprietate sa un tânăr jurnalist, Francois, pe jumătate mort în încercarea sa de a se sinucide. Îl recuperează de pe câmp, aproape mort și îl salvează împreună cu „prietenul” său Antoine cu care este la vânătoare. Aflăm că Antoine este soțul lui Marguerite, fosta soție a lui Morin, de care acesta a divorțat cu câțiva ani în urmă. Francois a încercat să se sinucidă din dragoste, după decizia soției de a-l părăsit. Morin încearcă să-l salveze sau mai bine spus „să se salveze”. În ciuda opoziției lui Francois, Morin pare că-și propune cu orice preț să-l salveze pe tânăr, atât de la moarte, cât și de depresia cu care se confrunta și care l-a condus la gestul respectiv. Face un pariu în acest sens cu soțul fostei sale neveste, cum că îl va salva pe tânăr în 2 săptămâni, câștigătorul urmând să primească șase lăzi de vin Medoc. Are, așadar, o misiune personală în a-l salva pe acest tânăr de la depresie și de la moarte, în final. Dr. Morin are grijă de bărbat chiar împotriva voinței acestuia, împotriva dorinței acestuia de a muri. Asumat, acesta îl anunță pe doctor că se simte un „cadavru” și că el nu poate fi salvat. De-a lungul următoarelor două săptămâni, Francois este introdus în viața lui Morin care îi gătește și încearcă să îl ajute să renunțe la suicid. Francois intră în rol și începe să îl provoace pe Morin, prin gesturi de frondă (îi taie copacul preferat din curte, îi joacă farse printre care una în care pare să se sinucidă) pe care doctorul nu le taxează, ci din contră, pare să le susțină și să îl încurajeze în continuare. Îl tentează pe Francois cu iubita sa, aduce la proprietate pe aceasta și pe asistenta sa de la cabinet pentru a încerca să îl cupleze pe tânăr cu aceasta (Sylvia). Francois o previne pe Sylvia că doctorul se folosește de ea și aceasta îl confruntă pe medic. Din păcate, dependența de banii lui și un complex patern puternic o fac să rămână în continuare în siajul acestuia. Lucrurile se complică când Marguerite, fosta soție a lui Morin, și Antoine, soțul ei actual, sunt invitați de  Dr. Morin la o nouă partidă de vânătoare. Se înfiripă o poveste de dragoste între Francois și Marguerite, aceasta din urmă îndrăgostindu-se de tânăr ca urmare a delirului acestuia depresiv-sinucigaș interpretat în notă romantică, ca sacrificiu din dragoste. Excesiv de gelos, Dr. Morin scoate mecanismul puștii cu care Francois urma să vâneze, iar, în ziua vânătorii, este atacat de mistrețul rănit. Fidel promisiunii sale de a se sinucide, Francois se lasă omorât de animalul sălbatic. Finalul filmului o arată pe Marguerite în hohote, declamându-și iubirea pentru Francois, și pe cei doi bărbați, actualul și fostul soț, discutând rece și fără empatie, admițând că a fost o sin(ucidere) asistată. Scena finală surprinde grupul triangular care bea vinul care făcuse obiectul pariului inițial.

Situarea în poziția schizo-paranoidă

Conform teoriei lui Melanie Klein, avem probabil de-a face cu „jocul între două poziții fundamentale ale psihicului: poziția schizo-paranoidă și poziția depresivă… Prima se caracterizează prin confuzia înăuntru-înafară, susţinută de mecanisme de apărare primitive – clivajul obiectului (sânul) în obiect bun şi obiect rău, idealizarea, omnipotenţa, identificarea proiectivă. Angoasele sunt de natură persecutorie şi provin din proiecţia pulsiunilor distructive, invidia ocupă un loc central. Faza depresivă constituie un progres şi este atinsă prin introiecţia obiectului bun (mijloc de autoprotecţie), ca şi prin reunirea obiectului clivat în obiectul „întreg”, ceea ce înseamnă _acceptarea ambivalenţei subiectului (iubirea şi ura faţă de un acelaşi obiect)” (Orășanu, 2020, p. 69).

Inițial, Doctorul Morin pare un simplu nevrotic, pornește din poziția depresivă, este bun, salvează vieți, are un scop nobil, dar, cu toate acestea, individul „cade” constant în poziția schizo-paranoidă, mai ales prin tiparul de invidie care este evident. Acesta nu este „gelos” pe fosta sa soție, obiectul pierdut, dar care este ținut aproape prin prietenia perversă cu aceasta și actualul său soț. Morin este mai degrabă invidios pe obiectul care are ceva ce „el” nu are. În cazul acesta, îmi pare că ceea ce îi lipsește Doctorului Morin este mai degrabă sufletul, afectul – acesta nu poate iubi, a suferit o pierdere de obiect și e regresat în poziția schizo-paranoidă. Obiectul pe care este invidios este în cazul acesta Francois, acesta are acel „ceva” care doctorului îi lipsește și care a făcut-o pe Marguerite să se îndrăgostească. Francois simte și face un sacrificiu într-o notă psihotică, regresat la rândul său în poziția schizo-paranoidă.

Din punctul meu de vedere, Francois este, de fapt, un narcisic, ca și Dr. Morin, cele două personaje semănând în tentațiile lor morbide (unul ucide, altul se sinucide). Pe de altă parte, Francois poate fi și personajul cu destin tragic, cu un Eu slab, care, într-un moment psihotic, încearcă să-și curme viața. Nici el nu poate să ducă „doliul” până la capăt, devine așa cum Freud explica în Doliu și Melancolie, melancolic și depresiv pentru că obiectul „rău” este în el și nu mai poate trăi cu acesta.

Freud (apud Orăsanu, p. 14) spune despre melancolic: „ a trăi înseamnă a fi iubit … a fi iubit de către supraeu”. Dr. Morin pare să fie în această poziție, unde este iubit de către Supraeul dur sau mai degrabă se plasează în zona kleiniană unde introiectează obiectul extern.

Narcisismul și psihopatia în cazul dr. Morin

Potrivit lui Kernberg (apud Orășanu, p. 91), „apărarea specifică este clivajul (separarea radicală a obiectelor internalizate, în bune şi rele), care disociază şi eul, protejându-l de conflicte interne… Disocierea are avantajul că permite evitarea angoasei, dar reprezintă un obstacol în calea construirii unei identități stabile, ceea ce face ca identitatea să fie difuză. Sunt prezente aspecte paranoide, producătoare de cercuri vicioase: proiecţia agresivităţii, urmată de reintroiecţia reprezentării de obiect „răzbunătoare” etc., care nu fac decât să întărească clivajul şi să slăbească eul. Evident, clivajul în bun-rău se corelează cu mecanismul idealizării primitive, idealizare care exclude sentimentul de recunoştinţă, conştientizarea agresivităţii sau a culpabilităţii, ca şi orice altă preocupare faţă de obiect. Apărările sunt toate, în general, primitive – rezultă că mecanismele proiective regresează la identificare proiectivă. Şi mecanismul de denegare joacă un rol important, în special, așa cum remarcăm în clinică, denegarea maniacală a depresiei. Omnipotenţa versus devalorizarea corespund clivajului şi prezenţa lor certifică apropierea, pe axa psihopatologică arătată, de polul narcisic”.

Tot în logica lui M. Klein, Dr. Morin este situat în poziția schizo-paranoidă, poziție ce presupune clivajul (schizo) în bun și rău și netolerarea ambivalenței. Dr. Morin este un narcisic, iar psihopatia sa se manifestă prin lipsa de empatie față de Francois, omul care a vrut să se sinucidă din dragoste, dar pe care îl folosește ca pe un cobai în laborator pentru a-și dovedi grandoarea. Un alt comentariu „demn de un psihopat” al doctorului l-a vizat pe ajutorul său de la moșie, bătrânul Pierre, care a făcut un infarct și un atac cerebral și care a paralizat parțial; Dr Morin îl salvează, dar când află că bătrânul a rămas paralizat, spune că nu „a meritat” efortul. Această psihopatie vine poate tot din clivajul explicat mai sus, din ura sa față de obiectul incapacitat, rău, din identificarea inconștientă cu obiectul rău, adică suferința bătrânului.

Face asta poate pentru a anula probabil sentimentele sale de gelozie față de soția sa sau poate pentru a „înghiți” din invidie pe cineva care are curajul să se sacrifice din dragoste sau a se salva pe el însuși prin încercarea de a-l salva pe Francois. El este însă un depresiv sub o mască unui viril doctor, elegant și dominator, cu accese de psihopatie (manifestată prin lipsa de empatie față de o altă ființă umană care este în suferință, Francois).

Sado-masochismul și perversiunea la Dr. Morin

Conform autoarei Piera Aulagnier (apud Orășanu, p. 105), pot exista trei posibilităţi de funcţionare psihică – nevrotică, polimorfă şi psihotică (1975, 1979). Figura paradigmatică a potenţialului de funcţionare polimorf ar fi perversiunea….remarcăm, în treacăt, că perversiunea ocupă în această clasificare locul pe care ne-am aştepta să-l ocupe funcţionarea limită. Să existe oare aspect comune între cele două organizări psihice?

Conform teoriei freudiene, perversiunile, deşi heterogene ca formă, îşi au cauza în evitarea conflictului suscitat de diferenţa dintre sexe şi de angoasa de castrare corespunzătoare, conflict evitat prin denegarea castrării… În cazul perversiunilor, mecanismul diferă, elementul central fiind denegarea, care furnizează un fel de „revoltă”, „sfidare” sau „triumf” asupra realităţii (interne şi externe). În acelaşi timp, datorită mecanismului de clivaj, este ca şi cum subiectul ar recunoaşte şi, în acelaşi timp, nu ar recunoaşte realitatea.

Sylvie, iubita sa actuală, spune despre Dr. Morin că este un sado-masochist, îi place să sufere prin faptul că menține relația cu fosta sa soție de care este încă îndrăgostit și actualul soț al acesteia. Acesta este cu siguranță un personaj sadic, văzând plăcerea cu care ucide animale sau violența și calmul cu care salvează oameni, e agresiv și violent, dar aparent animat de scopuri nobile. Masochistul este acolo prin suferința pe care și-o pricinuiește prin păstrarea relației cu soția care l-a respins. El retrăiește prin Francois același conflict, își reactivează componenta sadică prin expunerea la drama lui Francois care a vrut să se sinucidă din cauza unei iubiri neîmpărtișite.

Dr. Morin are o serie de „apucături” perverse: nu are o problemă cu faptul că își împarte iubita, Sylvie, cu asistenta și cu Fracois (aduce fetele acasă la el ca să îl tenteze pe Francoise). Perversiunea sa este evidentă și este legată și de nevoia sa de control: atunci când Francois merge la el și îl sărută, acesta este destul de afectat de pierderea momentană a controlului. Mai mult, tentația sa masochistă de a suferi prin expunerea la o relație cu fosta soție și soțul acesteia actual indică existența posibilă a unui tipar de funcționare polimorf. Acest masochism ar putea fi explicat prin angoasa de castrare care l-a obligat să înceteze perioada oedipală sau poate fi localizat într-o perioadă pre-oedipală.

Cred ca un aspect cheie aici este „invidia” polimorfului pervers pe ceea ce are Francois, pe capacitatea de a suferi și de a lua decizia de a-și curma viața, decizii pe care Morin le reprimă sau pe care nu le poate scoate. El fie nu poate accesa afectul, fie este pur și simplu invidios pe capacitatea obiectului (Francois) de a fi dorit de fosta sa soție.

Proiecția și identificarea proiectivă

Orașanu (2020) vorbește despre mecanismul proiecției: dacă subiectul nu proiectează în aer, ci acolo unde există un conţinut psihic asemănător cu al său, atunci operaţia de deplasare priveşte mai degrabă „gradul de atenţie” şi „cantitatea investiţiei”. O altă aluzie la factorul cantitativ este ideea că subiectul, proiectându-şi propriile impulsuri în exterior, o face nu numai ca să se debaraseze de anumite reprezentări, ci şi ca să scape de forţa acestor impulsuri. Aici, Freud face din nou speculaţii, ca şi în alte texte, afirmând cǎ proiecţia se raporteazǎ mai ales la principiul plǎcerii şi cǎ individul reacţioneazǎ ca sǎ-şi diminueze tensiunea internǎ, pǎstrând o stare internǎ plǎcutǎ, corespunzǎtoare eului-plǎcere pur”.

La fel, autoarea (Orăsanu) vorbește despre obiectul intern la M. Klein. Din punctul său de vedere, acesta „denotă sentimentul existenţei unui obiect concret, localizat în interiorul eului şi având propriile sale intenţii faţă de eu şi faţă de celelalte obiecte. Modul în care subiectul percepe obiectul intern depinde de perceperea obiectelor externe. Din acest punct de vedere, obiectele interne reprezintă, într-un fel, „oglinzi” ale realităţii externe. Invers, ele contribuie, prin proiecţie, la maniera în care sunt percepute obiectele externe…Una din caracteristicile importante ale lumii interne este pluridimensionalitatea, ceea ce l-a făcut pe Didier Houzel s-o numească „spaţiu psihic”. Astfel, self-ul şi obiectul sunt tridimensionale, fapt care face posibile identificarea proiectivă şi identificarea introiectivă, adică proiecţia în obiect a  unor părţi din self şi reintroiecţia, în self, a obiectului (în care s-a proiectat)”.

Dr. Morin nu folosește doar proiecția, ci și identificarea proiectivă (Klein, Orăsanu), aceasta fiind mai degrabă un instrument al pacienților cu tulburare borderline (Searles). Probabil că Dr. Morin are o tulburare mai degrabă narcisică, dar poate fi și un nevrotic care „a mers prea departe”. Cu toate acestea, identificarea sa cu Francois este indiscutabilă: ei sunt la fel, au fost abandonați, așa că ar putea să aibă același destin, iar Dr. Morin încercă să se salveze salvându-l pe Francois. Din punctul meu de vedere, Dr. Morin, prin narcisismul său grandios, nu își permite să simtă suferința, ci o proiectează ca să nu o simtă. E un narcisic cu tendințe sadice și masochiste care nu simte de fapt compasiune. În ceea ce privește bucata perversă, putem presupune că este aici și un Oedip neîncheiat, fapt ce ține de istoria de viață a doctorului Morin, element pe care nu îl aflăm din film.

Concluzii

Personalul Dr Morin este fermecător si flamboiant, este captivant, îi place viața, ia vieți prin vânătoare și salvează vieți prin meseria sa, divorțează și se împrietenește cu fosta nevastă și soțul său, îl salvează pe Francois, dar îl și sabotează, iar acesta moare din cauza lui. Psihopatia sa este cea a unui narcisic sau mai rău, el experimentează pe o ființă umană, ființă pe care o tratează ca pe un obiect, mizând pe șase lăzi de vin că poate să  „îl salveze”. Omnipotența personajului și mecanismul identificării proiective indică plasarea sa în poziția definită de M Klein ca schizo-paranoidă ca El arareori se devalorizează, fiind un grandios.

Personajul narcisic este de neiertat, nu e simpatic, e ușor de disprețuit. Invidia sa îl duce la „asasinarea” obiectului pe care încerca să îl salveze. Francois este, în același timp, obiectul bun și rău, iar acest lucru îl transformă pe Dr. Morin în Dr. Jackyll și Mr. Hyde, descriind, astfel,  un clivaj între EU și SupraEU sau între parte civilizată și inconștientul neguros. Dr. Morin salvează până când obiectul e amenințat (iubirea lui pentru Marguerite), ulterior trece la act și îndepărtează sursa temerii sale. O întrebare ar fi de ce Dr. Morin nu îl vizează în invidia sa și pe soțul fostei. Acesta (Antoine) este un actor de  vârstă apropiată, un tip moale, burghez, cu care Morin pare să aibă lucruri în comun, inclusiv pasiunea pentru vinuri și vânătoare sale. Apropierea lor e ciudată, dar nu apare intenția de crimă. Pe de altă parte, Antoine este compliant, colaborează, acceptă să vină în „laboratorul de testare” al Dr. Morin, deci îi permite să dețină controlul. Recunoașterea narcisicului poate să facă diferența între el și Francois. Francois, pe de altă parte, nu este compliant, îl enervează, se opune, nu intră în joc, el vrea să moară, mai mult decât atât îi fură lui Morin obiectul, iubirea, pe Marguerite. Astfel, el trebuie să moară. Dr. Morin este, așadar, într-o funcționare polimorfă, ajunge și la premeditarea unei crime pe care, chiar dacă nu o face el, o cauzează. Chiar dacă avem o crimă, aceasta are, totuși, aerul unei sinucideri, dat fiind că Francoise nu se opune mistrețului care vine spre el să-l ucidă, este o resemnare a eroului și un gest de frondă adus tot din poziția schizo-paranoidă.

Bibliografie

Orăşanu, B. (2020). Curs de psihopatologie psihanalitică. București: UTM

Searles, H. (2019). Cum lucrez cu pacienții borderline. București: Editura Trei

Freud, S. (2019). Some character types met with in psycho-analytic work (Those wrecked by succes)